Energia pozitiva din filmele lui Roberto Benigni face bine atunci cand esti pe cale sa pierzi intelesul simplu si esential al lucrurilor. Si este lesne de pierdut printre carligele care iti agata atentia pe drumul cel de toate zilele.
La tigre e la neve este ca un vis urat si transpirat si trezirea de a doua zi dimineata in lumina proaspata a razelor de soare si a mirosului de tei, cand realizezi ca a fost doar un vis urat. Ambele. Laolalta.
Attilio, un simpatic profesor de poezie, un munte de energie si optimism, isi imparte viata intre cursurile de la facultate, cele doua fiice adolescente si un vis care ii revine obsesiv in fiecare noapte – casatoria cu dragostea vietii lui intr-o incapere ciudata, cu Tom Waits tinand isonul intregii atmosfere.
Insa dragostea vietii lui se dovedeste mai apoi a fi nu doar o nalucire in vis ci chiar o fiinta in care si oase. Ce nu stim noi, iar filmul ne lasa sa ghicim, este istoria relatiei dintre Attilio si acest personaj feminin misterios care rasare in scenariul filmului ca o floare. Ce ii leaga si in acelasi timp dezleaga? Dezleaga, pentru ca odata intalniti in viata reala, Atillio face eforturi demne de toata admiratia cavalereasca pentru a castiga acceptul Vittoriei (numele misterioasei doamne) de a fi impreuna, insa aceasta il respinge in repetate randuri. Pentru a face lucrurile sa sune si mai imposibil de realizat, Vittoria ii spune indragostitului de Attilio ca abia atunci vor fi impreuna, cand va vedea un tigru in zapada, in Roma. Probabil o varianta mai eleganta a vorbei “cand vor zbura porcii”.
E destul de greu sa continui a rezuma filmul fara sa dau in vileag legaturile maiastru tesute de regia lui Benigni. Mai bine va spun ca ceea ce veti vedea, daca va decideti sa-l vizionati, va fi o demonstratie de dragoste care “acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” Dupa mine, un film-definitie a dragostei.
Si melodia din visul lui Attilio :)
La tigre e la neve este ca un vis urat si transpirat si trezirea de a doua zi dimineata in lumina proaspata a razelor de soare si a mirosului de tei, cand realizezi ca a fost doar un vis urat. Ambele. Laolalta.
Attilio, un simpatic profesor de poezie, un munte de energie si optimism, isi imparte viata intre cursurile de la facultate, cele doua fiice adolescente si un vis care ii revine obsesiv in fiecare noapte – casatoria cu dragostea vietii lui intr-o incapere ciudata, cu Tom Waits tinand isonul intregii atmosfere.
Insa dragostea vietii lui se dovedeste mai apoi a fi nu doar o nalucire in vis ci chiar o fiinta in care si oase. Ce nu stim noi, iar filmul ne lasa sa ghicim, este istoria relatiei dintre Attilio si acest personaj feminin misterios care rasare in scenariul filmului ca o floare. Ce ii leaga si in acelasi timp dezleaga? Dezleaga, pentru ca odata intalniti in viata reala, Atillio face eforturi demne de toata admiratia cavalereasca pentru a castiga acceptul Vittoriei (numele misterioasei doamne) de a fi impreuna, insa aceasta il respinge in repetate randuri. Pentru a face lucrurile sa sune si mai imposibil de realizat, Vittoria ii spune indragostitului de Attilio ca abia atunci vor fi impreuna, cand va vedea un tigru in zapada, in Roma. Probabil o varianta mai eleganta a vorbei “cand vor zbura porcii”.
E destul de greu sa continui a rezuma filmul fara sa dau in vileag legaturile maiastru tesute de regia lui Benigni. Mai bine va spun ca ceea ce veti vedea, daca va decideti sa-l vizionati, va fi o demonstratie de dragoste care “acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” Dupa mine, un film-definitie a dragostei.
Si melodia din visul lui Attilio :)
intr-adevar o lingurita de optimism concentrata, incalzita cumva la focul lui la vita e bella :D
ReplyDelete