Despre Paula si budinca ei

Pe Paula am intalnit-o printr-o cunostinta comuna, intr-un hypermarket. Un loc ideal pentru a intalni pe cineva cu atat de mult bun gust. Am aflat mai apoi ca ea ma zarise de fiecare data trecand prin dreptul ei, fara ca nici macar sa ii observ ochelarii de soare atat de chic aranjati, ca in cele mai traznet reviste de moda.

Paula e un personaj plin de energie, insa nu ti se baga pe gat, chiar daca starea ei de agregare o face sa alunece usor. Tocmai de aceea mi-a luat ceva timp ca sa o descopar.

Pe drum inspre casa mi-a povestit despre iscusinta ei in a prepara cea mai delicioasa budinca de la inventarea papilelor gustative incoace. Imi explica mai apoi cum ca o budinca cu respect de sine se serveste in cantitati rezonabile, cat sa te faca sa mai tanjesti dupa inca o lingurita, dar in acelasi timp sa te stapanesti ca sa nu cumva sa te saturi inainte de vreme. Asta chiar ar fi pacat. Am intrebat-o cum de-i reuseste designul atat de organizat – budinca ne este servita de Paula cu model de pete maro de ciocolata aranjate tacticos langa pete crem de vanilie - iar ea mi-a raspuns ca mi-ar spune insa atunci m-as transforma pe loc intr-o budinca. Nu am avut de ales si a trebuit sa imi ferec aceasta curiozitate in dulapul doldora de multe alte curiozitati carora nu le venise vremea sa fie eliberate.

In schimb mi-a destainuit faptul ca finetea rupta din Rai a budincii este de fapt rupta din rochia de matase comestibila a Craiesei de Budinca din Taramul Vacutelor Patate cu Crema de Vanilie si Ciocolata. Bineinteles ca am inghitit in sec la inchipuirea unui astfel de peisaj.

Odata ajunse acasa mi-a sugerat cu o subtilitate cum numai o vacuta creatoare de budinca de vanilie si ciocolata poate sugera, sa o cazez in frigider. De preferat sa nu aiba alte dulciuri concurente pe raft. I-am facut mai intai cunostiinta cu linguritele pitici. Le-a privit scrutator, m-a chemat intr-o parte a bucatariei si mi-a spus ca budinca sa nu se mananca cu orice lingurita. Cele mai iscusite lingurite, maestre in plonjatul in budinca, sunt linguritele de portelan, asa ca sa fac bine si sa o onorez cu un astfel de specimen cat mai curand.

Cam multe pretentii, incepusem eu sa gandesc ca o gazda neobrazata si pofticioasa. Am scormonit printre zestrea de tacamuri si din fericire am gasit o lingurita stinghera de portelan cu care m-am dus glont la frigider pentru a pune capat acestui zdrobitor maraton de pofta. Dupa o ultima inspectie a starii mele de spirit (budinca Paulei se mananca doar cu licarirea de pofta in ochi) Paula s-a aflat multumita de cum stateau lucrurile si a declarat deschisa sesiunea de desfatare budinciala.

Cuvintele sunt prea sarace in a descrie experienta nepamanteasca pe care am trait-o savurand aceasta budinca demna de cea mai adanca pretuire. Tot ce pot sa va spun este ca atunci cand dati de Paula prin hypermarket nu va zgarciti si luati si de rezerva.