Plaja Azur

Doar sa indraznesti a cuteza sa incerci a te gandi sa pleci in vacanta la marea noastra si brusc viata nu prea mai are gust. Cam asta ar fi procesul prin care ar trece orice turist roman cu pofta de relaxare si hulpav de amintiri frumoase din vacanta. Insa pentru ca e la indemana, pentru ca e teren deja testat si pentru ca si vecinul de la trei isi face sejurul la Golden Tulip, hai sa mergem si anul asta la marea noastra. Hamsiile asteapta sa le venim de hac, covrigii dobrogeni sa-i desiram si porumbul sa-l inhatam.

Acesta este un peisaj deja cunoscut de mai toata lumea. Dar sa nu ne resemnam gandind ca pe litoralul romanesc zgomotul vedeta este cel al vanzatorilor ambulanti, al tiribombelor si al familiilor hiperenergice. Si nu dau iama in Vama Veche, taramul boem al corturilor si trupurilor goale.

Ma opresc undeva intre Eforie Nord si Sud. Pe un teren neutru ce pare desprins dintr-o plaja de la Marea Egee. E curat. E liniste. De fapt nu e chiar liniste... Se aud valurile. La departare de trei nuante de apa, cand marea se face de un albastru inchis, pescarusi plonjeaza dupa prada nestiutoare. Vantul se furiseaza pe sub umbrele, printre suvitele de par umede si sarate, pe sub cearceafuri colorate si printre firele calde de nisip si ofteaza de placere... E bine cand e liniste, gandeste el, ma pot plimba in voie. Soarele isi face datoria ca intotdeauna. Proaspat si ferches dis de dimineata, tepos in miez de zi si molcom catre dupa-masa. Plaja nu e mare... o fasie de nisip cat sa se intinda la soare vreo 3 randuri lungi-prelungi de chaise-longuri. Plus ceva margini mai putin amenajate.

Valurile iti soptesc intruna... Haide sa te joci cu noi, vino sa dansezi in ritmul nostru... Si nu sunt de ignorat, pentru ca daca nu le dai atentie, se intind pana la chaise-longuri si te trag de degetele bronzate de la picioare pana cand cedezi... Induplecat de chemarea lor te ridici si o iei inspre intinderea de apa. Talpile se afunda in nisipul umed si urmele de cum apar asa dispar sub spuma marii... Si te tot duci pana la glezne, pana la genunchi, pana la brau si te scufunzi in temperatura vie a apei.. si te arunci in largul ei albastru si inoti, inoti, inoti simtindu-te din ce in ce mai liber. Ce bine a fost.

Insa acum stomacul isi cere drepturile si te indruma catre terasa plajei. Un loc modest la infatisare dar iscusit in secretele bunului gust, umbros si racoros, exact ce-i trebuie trupului cand soarele si marea te gonesc pentru o vreme. Comanzi o bere, o cola sau o apa, dupa preferinta gatlejului, pentru a-ti mai domoli arsita din priviri cat sa te poti uita pe indelete la meniu. Nu este cine stie ce lectura meniul. Cate putin din fiecare condimentat cu piper, ulei, otet sau sare. Neaparat de incercat ciorba de perisoare si ardeii umpluti. Gatite fix cu mirodeniile trebuincioase, aste doua feluri de mancare iti cresc din prima respectul pentru loc si ii aduc un zambet pe buze, gurmandului din tine. E bine.

Incheiata si aceasta etapa te reintorci la chaise-longul tau si te intinzi cu burta la soarele ceva mai potolit, iti pui ochelarii fumurii pe nas si te uiti in zare.. Un val, doua valuri, trei valuri... Ce agil e nazdravanul ala de pescarus...Pesemne ca nu se hraneste cu ardei umpluti si ciorba de perisoare.. Eeeh, las' ca le dau jos la alergat pe faleza asta seara...Opt valuri...Si briza umple plamanii lacomi si iese rostogolindu-se afara tot aerul plin de griji... Si inspir din nou, expir... Zece valuri... E bine.