7/1/11

How do you do?

Si am fost in Londra. Motivul? De parca ai avea nevoie de vreunul atunci cand vine vorba sa vezi lumea... Ce-i drept, tare mi-ar placea sa traiesc pe acele meleaguri, unde politetea pare a fi un dat genetic si nu o deprindere sociala.

Am aterizat intr-o Anglie incruntata, cu nori intunecati, stransi la vorba englezeasca despre vreme. Imi doream ca prognoza meteo cercetata de acasa sa se fi inselat si cele 5 zile pe care aveam sa ni le petrecem acolo sa nu fim deranjati de nicio ploaie. N-a fost asa. Prognoza a avut dreptate intocmai iar noi ne-am "bucurat" in fiecare zi de o ploaie labila care acum se oprea, acum revenea. Tipic londonez.

Si am ajuns in St. Pancras, statia de tren unde trebuie sa cobori daca avionul tau a aterizat in Luton. Nimic iesit din comun, doar oameni cu fete relaxate, organizare, curatenie, chipuri pestrite si un zumzet de capitala. Cel mai la indemana obiectiv turistic din aceasta zona este chiar hotelul St. Pancras detinut de lantul Mariott. Hotelul este incredibil de frumos si numai a hotel nu arata -  adevarata opera de arta victoriana.

Taxiurile. Sunt tare haioase si elegante in acelasi timp. Tariful de pornire este de 2 lire iar daca vrei sa colinzi prin centrul Londrei pregateste-te pentru o taxa de ambuteiaj de +8 lire la pretul total al calatoriei. Sanatos este sa iei autbuzul sau sa mergi pe jos, insa daca vrei sa vezi cum este sa de plimbi cu masina avand soferul in dreapta, merita experienta.

Daca alegi autobuzul, asteapta unul cu etaj, biletul costa la fel (2.20 lire) insa urcand la etaj ai ocazia sa vezi mai pe indelete detaliile Londrei.

Daca vrei sa pornesti la vanatoare de obiective turistice incepe din statia de metrou Waterloo. De aici o poti lua inspre malul Tamisei unde te asteapta Roata Mileniului, Palatul Parlamentului si Big Ben. Pentru o tura in Roata Mileniului trebuie sa cam stai la o coada incomensurabila care poate dura si o ora. Sfatul meu este sa iti rezervi bilet online, cu o zi inainte, si ajungi imediat sa experiementezi unul dintre cele mai faine obiective turistice.

Pentru Buckingham Palace si schimbarea garzii asigura-te ca ajungi acolo la ora 11:30. Noi am ratat-o, ajungand cu o ora mai tarziu. E interesant cum garzile, desi par trase la indigo, au mici detalii care fac diferenta intre nationalitatile lor - de exemplu cei cu pana albastra la palarie sunt gardienii scotieni. Poti citi mai multe despre aceste diferente pe o placuta din apropierea palatului.


Muzeele londoneze au fost puse strategic cam in acelasi loc - cum urci din statia de metrou South Kensington. Recomand Science Museum unde poti fi martor la istoria inventiilor si invata cum functioneaza o groaza de mecanisme. Plus ca au si o sectiune de souveniruri foarte faine. Pentru iubitorii de arta si detinatori de rabdare in cantitati respectabile, Victoria & Albert Museum este o alegere numai buna.

Dincolo de minunatiile arhitectonice, ceea ce m-a fermecat cel mai mult in Londra au fost parcurile. Imensitati de verde sanatos, intins dupa placul inimii printre copaci, veverite, rate salbatice si lebede. In parcurile londoneze viata salbatica e la ea acasa. Primul vizitat a fost St. James Park, care cred ca este cel mai cochet dintre toate. Aici poti pierde o zi intreaga daca ai vreme potrivita de tavalit prin verdeata. Apoi recomand Hyde Park si vecinele sale Kensington Gardens dupa care pentru un tur de forta iti poti dedica o zi intreaga Rezervatiei Richmond, in sud-vestul Londrei. Aici e indicat sa mergi cu bicicleta sau cu masina pentru ca spatiul este coplesitor de imens si salbatic. Din loc in loc te vei intalni cu cerbi si caprioare iesite la parada.


La capitolul mancare, am fost curiosi cum sunt fish & chips si ne-a placut foarte. Apoi daca vreti sa luati un mic dejun pestrit puteti alege All Bar One - preturile sunt f. ok si mancarea indestulatoare. Daca nu ati mai baut bere englezeasca cereti London Pride - o bere aspra si amara, numai buna de dezghetat conversatia. Si cidrul este o optiune pentru cine este iubitor de combinatia bere + suc acrisor.

Cumparaturi? Nu sunt prea mare fan insa mi-au fost recomandate Primark, de unde iti poti lua tricouri foarte faine la 2.50 lire si rochite de vara la 10-13 lire. Pentru dulciuri londoneze alege Poundland - cu o lira/produs poti umple cosul cu After Eight si tot soiul de Haribo delicioase, ciocolati Cadbury si bomboane Maltesers.

Am avut onoarea sa ajungem pe West End, punctul 0 al vietii culturale, de noapte si de business din Londra. Mai exact, am poposit aici, invitati fiind la un muzical de exceptie - Legally Blonde, adaptare dupa filmul cu acelasi nume. Subiectul foarte usor asa si slightly superficial, insa punerea in scena, magistrala. Atat de magistrala incat a casticat Olivier Award 2011 pentru cel mai bun muzical. Un bilet la un muzical pe West End ajunge la 66-70 de lire, insa merita din plin. Daca nu ma credeti cititi impresii aici.

Se spune ca daca te-ai plictisit de Londra inseamna ca te-ai plictisit de viata. La cat de alert este orasul, clar ca nu ai cum sa incepi sa casti a "n-am ce face". Insa daca ar fi sa trag linie si sa aleg doua lucruri esentiale pentru care as recomanda Londra unul ar fi oamenii - o experienta sa vorbesti si sa interactionezi cu ei, doi - parcurile, cu gazonul lor perfect si cu tihna pe care o gasesti la umbra fiecarui copac.
Cheers!

No comments:

Post a Comment